se caută între proprii umeri
împiedicată în şoşonii încă dormind lângă noptieră
se’nvârte în propriul cerc
căutându’şi ochii
îşi drege vocea
(o geană de lumină pătrunsă pe fereastră îi mângâie prima retină).
ochind termometrul,
îi priveşte absentă mercurul
roşu de furie
şi se întreabă „cât o fi ceasul?”
tictacul gradelor, nestingherit, merge mai departe
