În imensa biserică sub cerul liber care este piața Sfântului Petru de la Vatican, un preot venit din cine știe ce parohie îndepărtată cu speranța că ceva bun i se va întâmpla, unul din mulțimea de participanți la slujba din duminica Paștelui catolic, l-a așteptat pe Papă cu o cutie în mână.
O șpagă la vreun sfânt, o vorbă bună de la un înger păzitor, o rugăciune tot o fi aranjat omul, că, miracolo!, drumul Patriarhului a trecut fix prin fața sa, prin dreputul mâinii întinse în care ținea o cutiuță albă desfăcută. Prins cu mângâiat frunți de copii sau atins degete de fani, Francisc i-a binecuvântat în fugă cutia, făcând o cruce în aer deasupra ei.
Atât de aproape de vis, ministrantul insistă cu vorba pe lângă mitropolitul care își binecuvânta mirenii exact peste umerii săi. Aparent absent, preocupat să stingă disperarea celor dornici să pună mâna pe el sau să fie blagosloviți cu o atingere, vicarul Vaticanului s-a întors la mai tânărul său coleg, a scos din cutia albă întinsă de acesta o bonetă, lo zucchetto, chipa albă pe care o poartă Pontifexul atunci când oficiile nu-i impun mitra, și-a dat jos propria papalina de pe cap, și-a pus în schimb scufia primită în dar, s-a-ntors către secretarul personal, cerându-i o părere estetică, i-a dat-o preotului propria bonetă, i-a mulțumit cu o strângere de mână și a plecat să bucure restul lumii strânse în curtea Sfântului Scaun.
Lumina aia, pe chipul omului din dosul hainelor preoțești, neprețuită!
La vita e bella!
DOSAR CU SINE 