Între un stat imperfect, cu instituții de forță acuzate de abuzuri, și o rețea impenetrabilă de derbedei corupți, găinari, agramați și prostituate, n-am cum să mă pun de parte celor din urmă nici măcar dacă statul ăla stâmb se poartă nedrept cu ei. În fața legii nu au avut nici o teamă, pentru că legea au mătrășit-o după cum le-a fost pofta. Când au fost jucați cu propriile arme au ieșit ca șobolanii și s-au împrăștiat ca potârnichile. Trăiesc în fărădelege, doar fărădelegea o înțeleg. De aia le e frică: că vor pieri de sabia pe are au ridicat-o.
Nu am neapărat multă încredere că, ulterior, statul va putea fi ușor îndreptat, dar nu exclud această variantă. Fie și numai pentru că orice luptă pentru ciolan se va lăsa mereu cu fisuri.
În schimb, cu siguranță nu am nici o speranță că o lume după chipul și asemănarea lor, a celor care se sufocă nemaiscoțând statul paralel din gură, va fi vreodată nu cinstită dar măcar respirabilă.
Cam asta e, în rezumat, poziția mea în acest război pe care nu mi l-am dorit, nu e al meu dar în care, ca-n orice război, dacă stai locului te împușcă sniperii – pentru că pot.
DOSAR CU SINE 