Cu ING, Banca Transilvania și Raiffeisen în concediu

Am făcut eu turul României ca să nu fie nevoie să-l faceți voi.
Astăzi, despre ce servicii bancare mizerabile găsești în țară și despre cum fuge industria „ospitalității” (uneori scumpă, de multe ori îndoielnică) de fisc, comisioane și alte taxe.
Și nici pe stat nu te poți baza.

Speranțe în sau de la statul român nu mai am demult. Între timp, însă, gândul că mediul privat ar putea schimba în țara asta nu am, de vreme ce, trei dintre cei mai puternici actori din țara asta, bănci, au proceduri neprietenoase și își bat joc de clienți.

Acum vreo cinci ani, Raiffeisen Bank Romania mi-a blocat într-o vineri o sumă de bani fără nici un motiv și nici o explicație. A trebuit să aștept până luni ca formalitățile pentru returnarea sumei să demareze. Am închis imediat toate relațiile cu respectiva bancă și m-am mutat la ING Romania.

Nu mi-am imaginat că mă mut într-un paradis al serviciilor dar am plecat în ideea că-mi va lua ceva timp până să îmi iasă pe nas raportarea noii bănci la clienți. Ne-am simțit ca-ntr-un cuplu, cu bune și cu rele. Până când povestea de iubire s-a rupt.

A început la Suceava, acum aproape o lună. Un bancomat Raiffeisen Bank Romania mi-a înghițit un card. Joi seara. Am discutat cu cei de la hotline-ul ING Romania – bine, știți cât de greu e să prinzi pe cineva dincilo de robotul ăla, Maria („Șiii…”) care te freacă (bietul Al Bundy) până rămâi fără baterie la telefonul mobil și fără zeamă în suflet (așa cum pe vremuri trebuia să urci multe trepte până să ajungi la judele feudal cu jalba-n proțap, cu suflarea tăiată și genunchii la fel). Într-un final mi-au spus să merg a doua zi la bancă problemă, că vor comunica direct și se rezolvă.

Nu m-am dus vineri, eram în concediu și am ales să transfer dintr-un cont ING într-altul niște bani pentru a scoate cash cu al doilea card. A propos, știți câți privați fug în industria „ospitaității” din România de plata cu cardul? Cam toți dintre cei peste care am dat eu în ultimele 50 de zile. Mai mult, unii te întreabă dacă nu vrei să le raporteze celor de la Booking că nu ai venit sau că ai scurtat sejurul, nu pentru a te scuti neapărat pe tine de comision, căci nu toți recalculează prețul cazării, ci pentru a contabiliza pe sub radar încasările. Și știți câte bancomate din România turistică nu funcționează, după ce că sunt puține? În țara cu cea mai mare viteză la internet, grosul ATM-urilor rămân fără rețea, deci nu oferă servicii, când e prea cald, când bate un picuț vântul, când plouă. Sau când vreun Dorel. În ultima zi petrecută în Maramureșul isteric am colindat patru ore pentru un pumn de cash. Ar fi durat probabil trei dacă în județul lui Gabriel Zetea nu s-a pornit elanul șantierelor exact în vârful sezonului turistic. „Vizitați România!”. „Haideți în Maramureș”. Yeah, sure…

A propos: nici în Suceava, nici în Maramureș, instituțiile din subordinea consiliilor județene nu acceptă plata cu cardul.

Paranteză închisă.

Mbene, mergem luni la Raiffeisenul cu beleaua din Suceava și aflăm că, de fapt, avem de urmat o serie întreagă de proceduri pentru a recupera cardul. Asta, deși cei de la ING le-au transmis că nu există nici un fel de motiv juridic pentru reținerea cardului. Am ales varianta cea mai simplă: spălați-vă pe cap cu el, l-am blocat, la următoarea sucursală ING facem altul. Am presupus că, mai vechi fiind precedentul card, n-a mai putut să-l ejecteze bancomatul, așa că merita efortul să-l schimb. Mai ales că la ING ți se face card nou pe loc. Bine că n-am făcut concediul în străinătate, mă uitam frumos cum stau banii din cont. Hai România!

Pentru că INGurile din Suceava sunt în colțuri de intersecții circulate și fără locuri de parcare, mi-am făcut card nou după vreo săptămână, tocmai la Baia Mare.

Nu m-a ținut două săptămâni bătute pe muchie. Într-o altă zi de joi mi l-a înghițit, pe cel nou, un bancomat Banca Transilvania. La Oravița. Și dă-i și sună iar la ING. Și vorbește cu un oligofren care la un moment dat te pune pe hold până se întrerupe convorbirea. Și hai, de la capăt, cu robotul Maria. „Șiii… câte operațiuni ați efectuat în astăzi?” Păi, actul ratat din cauza căria sun se pune? Niciuna. „Șiii… câte carduri aveți emise de ING?” Acum, după ce unul mi-a rămas în aparatul BT? „Șiiii… Șiii… Autentificarea nu a reușit pentru că unele răspunsuri nu au fost inteligibile”. Într-un târziu, un operator m-a asigurat că vineri, adică a doua zi, la prima oră, BT va știi că vin să-mi iau cardul. Să îl iau, nu să îl cer!

Nu m-am dus vineri (cum ziceam și la episodul Suceava: concediu – alte planuri, alte socoteli), deși aproape de prânz am fost informat prin SMS că s-a încheiat procedura de urgentare promisă joi seara (sper că atunci când un angajat de la ING va avea o problemă de sănătate, serviciul medical de urgență să nu reacționeze tot după 18 ore). Doar că la BT Oravița nu mă aștepta cardul, ci o duduie care abia atunci mi-a scos plasticul cu cașcaval din bancomatul în care era captiv și mi-a cerut un număr de telefon la care să mă anunțe când să vin după card.

Când să ce?

Hello, Banca Transilvania, ai încă de vineri notificare de la banca emitentă că nu sunt probleme cu cardul sau titularul, ai titularul cu actul de identitate și fizionomia parțial acoperită de mască în fața ta, ce alte proceduri mai ai nevoie? Că atunci când ATMul tău mi-a înghițit cardul nu m-a pus înainte să completez nici un fel de formular, l-a luat, pur și simplu.

Și, după o altă oră de dialog cu robotul Maria al băncii care mi-a emis mie cardul și la care îmi intră mie leafa, îmi răspunde în sfârșit un ciudățel și retardat angajat la ING cu mintea șablonizată care îmi transmite că „noi nu avem de unde să știm ce proceduri au celelalte bănci, noi ne-am spălat pe cap de tine, client tâmpit, prostule, ^&)#%@!”

Băăăăi!

Sigur, call centerul ING Romania (insert here any bank sau numele oricărui provider de alte servicii) e plin de roboței cu vocabular limitat la limbajul celor câteva proceduri pe care au fost angajați să le reproducă; iar în fișa postului nu au opțiunea escaladării situației de criză la un superior cu valențe (adică proceduri) mai flexibile, capabil să își asume vina sistemului bancar și să repare greșeala fără să își sacrifice clientul aflat în suferință din cauza incompetenților și a deficiențelor din sistemul bancar românesc plin, de altfel, de securiști, sinecuriști și copii ai șefilor părinților noștri care conduc o armată de nepregătiți în spatele cărora nici măcar nu se mai văd profesioniștii. „Nu vă putem ajuta, client idiot care îți circuli lunar banii prin banca noastră ca să facem noi ciupeli overnight și alte beneficii!”.

Sigur, nu sunt eu clientul corporație care duce în spate succesul băncii, dar nici nu sunt singurul client persoană fizică pățit, căruia băncile îi toacă nervii, sugrumă răbdarea și scurtează viața într-o țară în care fiecare cetățean care nu fuge de plata taxelor își pierde zile în toate obstacolele pe care i le pune statul și, iaca, în disprețul motoarelor progresului. În definitiv, nu eu am cerut să mi se plătească munca prin bănci, e un serviciu pe care am fost obligat să îl accept. Așa că, atunci când îi încurcați pe oameni din greșalele voastre, fir-ar ale dracului de proceduri, faceți-le în așa fel încât să nu îl puneți pe drumuri pe client și să nu vă bateți joc de el.

Data viitoare o să plec în concediu ca tata în anii 60-70: cu tot cashul într-o borsetă.

Da, știu, se poate cu telefonul, dar evoluția mea tehnologică nu a ajuns încă până la acel grad de confort; și uneori mai poți rămâne fără baterie; iar, până una-alta, leafa la bancomat și plata cu cardul sunt normă fundamentală, deci e o rușine că serviciile bancare de bază dau astfel de rateuri pe seama clienților.

În timpul acesta:

Serios, ING? Serios?

Publicitate