E cam trei și jumătate după amiaza. Nu locuiesc la bulevard ci undeva într-un bloc de multe etaje printre alte blocuri cu multe etaje amplasate după cum le-au aruncat din elicpoter. În acest moment se aud simultan trei salvări. Trei. Nu, nu-s în Beirut, sunt la București, după vreo șapte săptămâni de absență. Au trecut trei salvări pe niște bulevarde adiacente și și-au urlat sirenele non-stop (deși au culoar special pe liniile de tramvai iar acolo nu le blochează nimeni).În șantierul pe care l-am găsit aici când ne-am mutat în cartier și-n care de aproape un an se sapă în profunzime, excavatoarele aruncă slam dunk moloz și pietre simultan în mai multe remorci metalice de camioane. Alături, o mașină de recilcat deșeuri descarcă tomberoane de sticlă peste sticlele deja încărcate. Tramvaiele clinca clinca isteric din sonerii și târța pârța din toate încheieturile peste șinele crăpate, poliția locală oaaaaauuuu nii-noo, șoferii nevrotici au înțepenit în claxoane, motociclete vrrruuuummmmm, copiii iaaaaaaaaaaaaaaaa, oameni blablablablablabla suprapus și care mai tare decât celălalt, uși trântite, muzici de la terasa in colț, vinete coapte la etaje inferioare, lifturi, alarme din parcări, încă o salvare ninonino…
București, smart city!
„Meagră hipsterii-n cetate
dați pe spate
de manele și 3 D.
Mie dați-mi curtea lungă,
să n-ajungă
până-n casă zgomote”
DOSAR CU SINE 