Oaia lui Pascal

  • „SARS-CoV-2 tötet keine gesunden Menschen”
    Virusul corona nu ucide oameni sănătoși.
    Indiferent cum și-ar fi clădit argumentația autorul acestei afirmații, apărută în editorialul unei publicații militant-coronasceptice din Bremen, oricum ai răsuci-o, tot profund nazistă sună. Acum 80 de ani, revista asta, Laufpass pe numele ei, s-ar fi numit Der Stürmer sau Völkischer Beobachter.
    Virusul corona nu ucide oameni sănătoși, deci. Cei bolnavi? Ducă-se dracului, e datoria lor să moară, nu să împovăreze societatea.
    Reichsministrul pentru Volksaufklärung & Propagandă parcă ar fi primit un Laufpaß (bilet de voie) din iad.
    Între timp…
  • La Berlin, sălile Muzeului Pergmon stau închise pentru a nu da permite curioșilor să descopere ritualurile de la „Marele Tron al lui Satan”. Acolo este cartierul general global al sataniștilor și de acolo se trasează directivele coronadictaturii mondiale. Aici, noapte de noapte, sunt sacrificați oameni și rușinați copii.
    Iar evreii, care au finanțat Holocaustul, vor să extermine rasa germană.
    Despre toate acestea a aflat Attila Hildmann.
    Fiu al unor imigranți turci, cedat de părinți spre adopție unei familii germane*, guru al bucătăriei vegane, Attila Hildmann a devenit liderul coronascepticilor germani. Tot el a dezvăluit că Guvernul federal conspiră și va a netezi terenul pentru vaccinul lui Bill Gates. Oricine îl contrazice este un parazit, un Untermensch.
    Pe canalul său de Telegram a difuzat deja propriul Mein Kampf.
  • Pământul nu este un glob, universul nu există, extratereștrii nu sunt extratereștri ci subterani, îngeri decăzuți și alți demoni. Iar copiii sunt răpiți pentru C9H9NO3 (adrenocrom, vedeți la Lupul Dacic, dacă nu aveți răbdare pentru Hunter S. Thompson).
    Pe toate astea le știe Xavier Naidoo, una dintre starurile pop, soul și r&b ale mileniului 3 german, membru fondator al Backstreet Boys-ului german Söhne Mannheims și cu o carieră solo consistentă. Acest un fel de Dan Bittman de pe Rin a devenit, între timp, unul dintre apostolii lui Attila Hildmann și, cum îi stă bine oricărui german fiu de imigranți (combinație genetică indo-irlandezo-sudafricano-germană), s-a lansat în vituperații rasiste și antisemite, homofobe și, desigur, antimască, pigmentate cu acuze la adresa oamenilor de știință și a Guvernului Merkel.
    „Jews of the world, know when the gig is over ❤”
    E bine să pui capăt jocului când ți-o sugerează atât de elegant un individ care se laudă că nu are știință despre existența vreunui virus.

Am și eu îndoieli legate de toată criza asta – dar nu țin de partea medicală, ale cărei slăbiciuni le înțeleg. Nu bâjbâielile medicilor și ale cercetătorilor, care caută să facă lumină în zona de beznă a științei, mă deranjează, ci guvernanții. Politicienii pe care, dacă ar fi cinstiți în comunicare, nu i-ar condamna nimeni că nu sunt proactivi în fața unui inamic necunoscut. Din păcate, unii dintre oamenii ăștia nu-și încap în piele de aroganți și autosuficiență și tratează cu dispreț o lume care, în cele din urmă, se va întoarce împotriva lor cu nota de plată. Iar ceilalți profită de drama și slăbiciunile unei întregi societăți pentru a escalada, populist, treptele celebrității și ale ierarhiilor politice.

Mie îmi este teamă de virusul corona. Și cred că vorba aia a lui Pascal despre dumnezeu se potrivește și la virusul corona.

Dar: dacă aș fi coronasceptic, n-aș putea să mă încolonez în spatele unor astfel de personaje. Mi-ar fi rușine să mă asociez cu asemenea lideri. Și am luat exemplele acestea din Germania pentru că suntem mai departe de ei și putem privi detașați lucrurile. Altfel decât îi percepem pe liderii coronascepticismului românesc, de care (aproape că nu) ne despart doar niște granițe difuze.

Mă simt mult mai împăcat oaie în turmă alături de personaje care, indiferent de opțiunea religioasă sau de conștiință, înțeleg și trăiesc cele zece porunci – în vorbă și în faptă. Din convingere, nu din teamă. Din respect, nu mecanic. Până la urmă, și credința într-un creator sau mântuitor este tot un fel de știință. Iar „sufletele mici, bezbojnice”, vorba cuiva, sunt de multe ori mai morale și mai aproape de poruncile biblice decât bigoții inconștienți sau habotnicii naivi (pe cei care, cu bună înțelegere, își duc credința spre fundamentalism nici nu-i mai iau în calcul).

* Mi-am amintit de cei doi români din partidul naționalist și anti-imigrație Alternativa pentru Germania (AfD), șvabul arădean Reimond Hoffmann, stabilit după 1990 undeva la sud de Stuttgart, și olteanul Cornel Frohnmaier, adoptat de o familie de lângă Stuttgart și ajuns între timp parlamentar federal din partea mișcării de dreaptă radicală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.