Vineri seară, la comemorarea victimelor incediului de la #Colectiv – 400 de oameni cu candele în mână într-un lanț uman întins pe trotuarele Capitalei României, între sediul fostului club și cel al Curții de Apel, semnalând justiției că în societatea românească se simte absența pedepselor aplicate celor vinovați.
Din când în când, din câte o mașină, cineva scotea capul și întreba „acum pentru ce mai protestați?”.
Nu e de condamnat nimeni. Viața are ritmurile ei, mai haotice, mai bulversante. Uneori uităm ce zi este, alteori nu mai știm ce avem de făcut sau care ne sunt prioritățile. Câteodată lăsăm să se șteargă episoade din memorie pentru că ne ajută să ne însănătoșim.
Dar: le-am întors spatele și ei ni s-au urcat iar în cârcă.
La cinci ani de la #Colectiv, Victor Ponta veghează disprețuitor și cinic un trotuar cu oameni care încă mai plâng pe cei plecați într-o noapte în care peste trupruile lor s-a prăbușit, odată cu nenorocirea aceea chimică din club, întregul stat-improvizație în care trăim.
O fotografie la fel de tristă ca și votul dat lui Piedone.
Victor Ponta era atunci, de trei ani și jumătate, premierul României. Într-un interviu pentru Știrile Digi FM, luat chiar vineri de colega Alexandra Grigorita, omul spune așa:
„Totul putea să meargă mai bine! Din păcate, n-a mers (…) Eu mi-am dat demisia pentru că există o responsabilitate politică a liderilor unei țări atunci când sistemul nu funcționează (…) Statul român nu a acționat suficient de bine (…) Mulți îmi reproșează de ce mi-am dat demisia în condițiile în care alții care sunt mult mai vinovați (…) Așa am considerat că trebuie să facă un om politic responsabil (…) Ar fi trebuit în cei 4 ani ca prim-ministru să fac mai mult pentru schimbarea sistemului medical. N-am făcut suficient.”
(Interviul integral e aici, merită citit: https://bit.ly/3mFwle8)
Un coleg jurnalist a sugerat că ar fi momentul potrivit să reformulăm o întrebare veche de trei decenii: „Ce am făcut în ultimii cinci ani?”.
Noi, noi ce am făcut în acești cinci ani?
Iar tristețea este în bună măsură despre noi, despre aceia dintre noi care le-am permis să facă ce vor, când ne-am întors cu spatele la ei.
DOSAR CU SINE 