#casăștii

I-am văzut mersul de faraon copleșit de propria-i importanță prin pereții de sticlă ai studioului. Călca apăsat pe coridorul care parcă se întunecase în umbra personajului. A apărut în ușă, pe care a umplut-o, și s-a oprit, de parcă ar fi înțepenit acolo. A privit ca și cum ar aștepta mingea la fileu, apoi a tras decisiv în terenul advers, peste mesele acoperite cu diverse aranjamente de snacksuri de la firma de catering care ne adusese bufetul aniversar: „A, păi, dacă știam că vin la un parastas…”.

Când vorbește Țiriac, ceva se întâmplă. De data aceasta a înghețat sângele în venele colegilor noștri mai tineri care, de câteva săptămâni bune, rostogoleau teama că nu vom prinde anul de la inaugurare sau, acum, că-l prinserăm, că or să ne închidă, spuneau, de fapt nu, n-or să închidă radioul dar se vor lipsi de noi, spuneau, or să mute totul, ca Realitatea FM, în retransmiterea programelor televiziunii, vin alegerile, au alte socoteli, chestii d’ăstea, sfârșitul lumii, gen.

Pentru mine, 11.11 este, de 20 de ani, ziua aceea în care am trăit primul meci al lui FC Köln pe stadion și când am simțit pe pielea mea (y compris mahmureala d’apres) ce înseamnă petrecerile pe malul Rinului: în 11.11, la ora 11 și 11, în Piața Veche a Kölnului (Alaaaf!) începe sezonul carnavalului, care se lungește până în săptămâna dinaintea paștelui catolic, de lăsata secului.

Uite că, în ciuda temerilor, au mai trecut patru ani de la parastasul cu Țiriac și se făcură, astăzi, cinci ani de când Digi FM dă cele mai bune știri la fiecare 30 de minute și, asta, într-un continuu carnaval fără măști al informațiilor. Suntem tot aici, cu toate temerile unora.

Am întâlnit oameni noi, pe unii am ajuns să-i și cunosc și chiar ne-am împrietenit. Fiecare, în felul lui, m-a ajutat să devin un pic mai performant.

Îi regret pe cei care au plecat între timp. Mai ales pe cei cu care am avut dese contre, pentru că am învățat multe împreună cu ei. Și am înțeles că alegerea lor pentru radiourile concurente este un motiv în plus să fim și mai buni, fiecare separat și toți împreună, într-o lume în care e din ce în ce mai greu să convingi oamenii să consume informație și nu fake news decât să triezi știrile pentru a transmite mai departe pe cele care într-adevăr merită difuzate.

Nu suntem o familie, la radio, dar nu asta e ideea, avem familii cam toți și nimeni nu-și dorește mai multe soacre. Dar suntem o echipă cu care eu, unul, mă laud de câte ori am ocazia. Iar acum am. Și dacă n-am mi-o fac.