Bayern München n-a putut zura vineri seară, după meciul jucat la Berlin, direct în Qatar, la Campionatul Mondial al Cluburilor. O chestie de comunicare între conducerea echipei de fotbal și autoritatea aeriană germană. O chichiță birocratică.
Sigur, poate fi enervant și deloc avantajos să stai câteva ore în plus într-un avion, după ce te-ai pregătit săptămâni la rând pentru a atinge un maxim de formă într-o competiție pe care dacă o câștigi reușești să pui mâna pe un al șaselea trofeu într-un singur an. Un bonus pentru imagine și pentru internaționalizarea marketingului.
Dar sunt doar două meciuri de fotbal, primul cu al-Hilal, nu o misiune de salvare a lumii, totuși.
Karl Heinz Rummenigge se simte „verarscht”, batjocorit (plimbat prin fund, într-o traducere oarecum mot-a-mot) și prietenului lui cârnățar Uli Hönnes deplânge un „scandal fără margini”. Cei doi foști mari fotbaliști care conduc cu mult succes afacerea de miliarde de euro care este Bayern München, și-au cam pierdut mințile. Sau, cel puțin, simțul realității. Câtă lume a închis afaceri, a pierdut investiții, a rămas fără locuri de muncă în vremea asta. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu cei doi dacă, asemeni culturii, și fotbalul ar fi rămas întrerupt până când omenirea va fi scăpat de virusul corona.
Ăsta nu mai este fotbal, ăstea nu mai sunt afaceri, e mercantilism rapace și lăcomie la cel mai radical nivel.
Schade!
DOSAR CU SINE 