M-am dus să văd cu ochii mei, să nu mai stau după alții care se pricep, să-nțeleagă și mintea mea nefiltrat, necomentat, care e faza cu sirena* mov (autoarea spune că e despre seducție, care poate veni din frumusețea propriu-zisă sau din farmecele personale, dar și despre tentații).
E o instalație neașteptată, întorci capul după ea. Dar, mai mult decât actul artistei mi-a atras atenția amplasamentul, contextul.
Doamna se desfată dintr-un pahar cu săruri de baie, într-o cadă plină cu cioburi așezată între ghișeele destul de mărunțele ale registraturii primăriei de sector, flancată de fișetele metalice pline cu cine știe câte jalbe rămase nerezolvate și cu acel copiator pitit în dosul ușii care, cred, este una de incendiu. Totul, pe acestă podea decupată parcă din universul năucitor al lui Eschler (sau din suprarealismul lui Magritte).
A meritat să merg să văd, zic.
Iar dacă l-aș cunoaște pe connoisseur Marcel Ciolacu l-aș întreba ce reprezintă creația artistică din cea de-a cincea imagine, cea de mai jos. Ce vede el în zbaterea artistului, în acel cap culcat și prelungit cu niște cuie ruginite.
Bine, eu știu. Pentru că am citit pe peretele de lângă ce-a vrut să spună autorul. Și-mi place.
Dar, cumva, sună altfel, când te luminează Marcel Alcâmpului Ciolacu, dacă mă-nțelegi ce vreau să spuuun.
* este vorba despre lucrările de artă ale absolvenților de la secția Sculptură a Universității Naționale de Artă din București, cu ocazia Zilei Constantin Brâncuși.
DOSAR CU SINE 