Mi-a dat Poșta Română un număr de awb (track & trace îi zice, pretențios) pentru un pachet expediat spre Olanda. Am urmărit pachetul până la Oradea. Atât s-a putut. Dincolo nu mai ținea de ei.
Într-o bună zi, pachetul a reapărut la Oradea. Nu găsise adresa la destinație.
L-am trimis să ajungă la Eindhoven de Crăciun., A ajuns la mine de Paște. M-am bucurat de micile atenții ca un copil.
Copilul de la celălalt capăt nu s-a bucurat de nimic.
***
Acum niște ani am trimis la Timișoara, prin curierul rapid al Poștei Române, niște bilete la un concert la care nu mai puteam să ajung. Oferta companiei: București – Timișoara de azi pe azi, cel târziu a doua zi dimineață.
N-a ajuns nici azi, nici mâine, nici a treia zi, nici mai apoi. A ajuns înapoi, la OP la de la care l-am trimis (și acolo putrezește poate și în zilele noastre).
„Factorul poștal nu a găsit pe nimeni la adresa respectivă”. Complet fals. Fata a așteptat cu sufletul la gură biletele.
DOSAR CU SINE 