fotografii povestite…
poza 1. el seamănă a muşchetar (dacă n’ar fi îmbrăcat cam sport pentru asta); aşa că l’am decretat sonetist (sau, poate, şansonetist?) iar ea… ea e ultimul lui vers, niciodată scris, niciodată fredonat; ea şi el, două personagii oarecare din Romorantin. sună a vrăjitor celt; Asterix, unde eşti? Obleix? Idefix? şi plusez (poza 2)… cu perechea ajunsă dincolo de limitele raţiunii şi sensului meu da fi şi ajunge cândva; ea şi el, veşnici, parcă, străbunici, nu neapărat la postludiul unei lungi fericiri însă – cu siguranţă – acolo unde au vrut să ajungă; ea, revenită de la spital pe propriile’i … Continuă să citești fotografii povestite…