Aki
Dacă mă întrebi care e cântecul meu preferat, uneori s’ar putea să îți spun, fără nici o ezitare, că e Jesen u meni. Nu mereu, dar se poate să fiu într’o stare dintr’aia oarecum introvertită, pe care am mai definit’o … Continuă să citești Aki
Categorie: eu
Belfast
Am vreo jumătate de an de când n-am mai reușit să produc decât știri de 42 de secunde, din care 14 introducerea. Nu am avut energie. Nu am dus la capăt nici măcar acele câteva teme pe care le aveam … Continuă să citești Belfast
Zeamă de varză
Să’ţi intre’n casă un bărbat înalt, brunet.Să nu mănânci animal (mort, desigur!) care dă’napoi.Să fie peşte musai pe masă.Să ai bani în buzunar. Să ai nu doar bani în buzunar ci monede.Să te sorcovească mai întâi de toate şi de … Continuă să citești Zeamă de varză
Carantina Vrăjită
Aș vrea să existe un fel de Olănești (Techirghiol, mi se suflă în cască), un loc blajin, așa, un fel de Muntele Vrăjit, poate, în care să pot locui șase luni, hai – mi se retează din surse care pot … Continuă să citești Carantina Vrăjită
Note de pandemie
17.03.2020 Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, în vreme de criză și vești proaste, cu un mesaj uman:„Vreau să vă rog ceva pentru aceste vremuri: dăruiți-le vânzătorului și vânzătoarei din supermarket sau din magazinul de articole de igienă … Continuă să citești Note de pandemie
Orașul din ceașca de cafea
Era un oraș rotind cu case înșirate de jur împrejurul unei ape cafenii, căutam în zațul de pe pereți urmele tale rotunde într-un cerc suspendat sub acoperișurile ondulate din care ieșeau uneori himerele unor pui de elefanți cu trompa ridicată … Continuă să citești Orașul din ceașca de cafea
Eu de ce nu sunt mason?
O ascult pe Luluța în direct, la concurență. Acuma: încă mai e o vinovăție să faci parte dintr-o lojă masonică în România, unde numai cine n-a vrut n-a fondat una și oricine le-a plătit domnilor whiskey-ul a primit loc într-o … Continuă să citești Eu de ce nu sunt mason?
Toamna roșie
La un moment dat vine Sofia îngrozită: „E ceva roșu ca sângele în baia copiilor, pe savonieră!”. Mă duc, verific, da, e ca sângele dar nu e sânge. Spăl bine și mă’ntorc la ale mele. După vreo douăzeci de minute … Continuă să citești Toamna roșie
Şaormăria de la Dristor. Autodenunţ.
Subsemnatul, Cristian Ştefănescu, fiul lui şi al, născut la, cu domiciliu în, declar următoarele: În anul 1998-1999 am fost preşedintele asociaţiei de locatari a scări 2 a blocului 14 A+B, de pe bulevardul Camil Ressu (colţ cu Mihai Bravu, vis-a-vis … Continuă să citești Şaormăria de la Dristor. Autodenunţ.
Incognito in axa raului
Exista doar doua varianta: fie ma intorc cu povesti, fie devin poveste la intoarcere. Sau fara intoarcere. Una peste alta, urmeaza o luna in Siria. Poate Allah si Dumnezeu nu se vor plictisi si nu vor inspira chiar acum cine stie ce glume ca de sfarsit de mandat artagosului de la Casa Alba. Pana atunci raman fotografiile. Continuă să citești Incognito in axa raului
Old, old, old
Anul trecut, pe vremea asta… Continuă să citești Old, old, old
Într’o zi ca oricare alta…
* e pur si muove. * Aveam o sefa tanara, deschisa si tare pe pozitii. * As vrea sa merg intr-o “Casa Surprizelor” pentru “oameni mari”, unde sa trebuiasca sa imi ridic mainile deasupra capului ca sa ajung la clanta * Sigur ca ii mananca, altfel ar fi stat cu ea asa, pana mureau sau cheleau, fir-ar sa fie. * Am plecat. Tineti-mi pumnii! * o sa raman pana la calendele grecesti un lesbian umil. * Cine doreşte să fie în echipă şi să meargă alături de noi este binevenit, cine nu se simte bine în această echipă şi nu … Continuă să citești Într’o zi ca oricare alta…
Iancule, maaaaaaaare…
Asta, Iancule, e pentru tine. Şi sa’mi spui dacă Doamne-Doamne şi-a tras Youtube. Să mă aştepţi cu o răchie şi un pachet de Buruchaga. Tre’să mai aibă p’acolo! Continuă să citești Iancule, maaaaaaaare…
Robert D Kaplan c’est moi, le Dido
După-amieze de duminică în care o ştire de genul celei difuzate de Reuters te indispune – nu neapărat direct ci pentru că nu scapi de supărare, pentru că nici la noi dar nici la FNAC în rafturi nu găseşti Dosarul K din colecţia SAS („nous n’avons pas cette collection„, ţi se spune cu un aer de superioritate, cum numai unui coate-goale care nu citeşte decât romane poliţiste i te poţi adresa); dar am găsit, printre cele comandate nu cu mult timp în urmă la Polirom, jurnalul de călătorie al lui Robert D Kaplan (îi citisem deja Balkan Ghosts-ul, carte care … Continuă să citești Robert D Kaplan c’est moi, le Dido
Să mă latri din cer când trec pe sub geam
Acum fix 25 ani, într’o seară de 6 septembrie, un corp ceresc (meteorit să fi fost sau pe aproape, nu mă pricep) se prăvălea peste Marea Neagră. De jos, din curtea taberei de la Năvodari, părea cam cât o minge,probabil cât mingea aia care, în aceeaşi seară, pe la aceeaşi se oprea, de două ori, în poarta suedezilor, marcând începutul unei perioade faste pentru fotbalul românesc (calificarea la Europenele din 1984, cu Rednic, Klein, Coraş, Cămătaru, Andone şamd). În seara aia, departe de Năvodari, un patruped, teckel de felul ei, se chinuia să îşi tragă sufletul încă puţin, încă puţin, … Continuă să citești Să mă latri din cer când trec pe sub geam
Dance hall
70 şi 80. Nu o istorie, puţin vinil, puţină bandă magnetică… Continuă să citești Dance hall
Mama şi picioruşele fetei
Eu, mamei: am visat la Bourges din anul I de sociologie (din 1992, care va să zică), pe când stăteam în Leu şi aveam Radio Delta – frecvenţa bucureşteană a Radio France International – deasupra capului (emitea din „hotel”, de alături) şi îmi intra semnalul radio şi în plombe (din cauza aceasta am renunţat să mă mai duc la dentişti), de puteam asculta programele lor şi pe pick-up-ul scos din priză şi fără boxe ataşate; era, pe vremea aceea, la modă promovarea trupelor rock şi jazz din Est – la festivalul Printemps de Bourges, ca o Mecca a muzici prea … Continuă să citești Mama şi picioruşele fetei
Web 2.0. La coada vacii.
Moderatie: Va mai aduceti aminte cum era? Va mai amintiti din a cata incercare reuseati sa va conectati la server? Cat timp va lua sa copiati versiunea piratata a ultimului hit favorit? De filme ce sa mai vorbim… De abia au trecut putin peste zece ani si, totusi, parca am povesti despre preistorie. Text: Conexiunile dial-up porneau cu greu, serverele sunau mereu ocupat iar legatura, in cele din urma obtinuta, se impotmolea. Comunitatea internautilor romani din epoca avea o vorba: „Mi s-a cuibarit o familie de soricei pe teava”. In clipa asta m’am blocat. Stau si ma plimb vreo 12 … Continuă să citești Web 2.0. La coada vacii.
DOSAR CU SINE 