În Şoaptă

***

zi după zi și același desen
monoton,
ca vagoanele unui tren,

numărând
plictisit
pe un pod, la popas,
câte oi au trecut, câte oi
au rămas…

sau privind fără noima spre un ceas care-a stat,

într-un parc
pe o bancă,
într-un colț neumblat,
cu un zâmbet ce-aduce-a convoi funerar,
luminând a speranță
ce se-aprinde-n zadar.

ți-e impus să exiști,
pedepsit
și stricat,
arogant, egoist, ipocrit, izolat
între oameni
și de nimeni iubit;
fără rost resemnat, inutil răzvrătit.

focul tău nici n-a ars.
e-o iluzie.
atât.

te-ai născut,
nu ți-e clar?,
cu o funie de gât,
fericit că ai dreptul să cazi
într-o zi
poți spera la ce-a fost.
n-aștepta ce va fi.