În Şoaptă

elegie interminabilă

(şoapta XV, despre cuvinte)

cuvintele pe care le-am rostit pentru că aşa s-a cuvenit,
cuvintele pe care le-am rostit deşi nu trebuia,
vorbele nespuse când nu era cazul să le tac, vorbele nespuse de care pur şi simplu nu a fost nevoie. toate mă dor. toate adevărurile mele toate greşalele, toate cuvintele pe care n-am să ţi le mai spun
vreodată

mă dor.

îmi rămân mie la partaj, ticăit de ceasuri defecte într-o fără de sfârşit dimineaţă de luni.