Ştirea de care nu aveam nevoie duminică dimineaţa

… dar am auzit’o, acum mulți ani, așa că mi’am notat’o, repede, să nu uit ce zice. Spunea cam așa: că mincinoşii pot fi identificaţi după scris. Între reacţiile emoţionale generate de starea prin care trece mincinosul se numără şi această dereglare a abilităţii scrisului. Ştirea spune că… că… Na, că nu mai înţeleg ce am scris pe ciornă! Continuă să citești Ştirea de care nu aveam nevoie duminică dimineaţa

Şatra pe-nţelesul europenilor

Știți care era problema fundamentală a Europei, acum cinci ani? Ah, da, criza economică. Sau?Poate ați uitat că eram priviți ca un fel de Sirie. Sigur, la alte dimensiuni. „Iată textul!„, am exclamat când am deschis, în această dimineaţă, cotidianul Die Welt. Într-un peisaj bruiat de angajamente politice sterile şi discursuri rasiste, Pierre Heumann aşterne, în paginile ziarului german, un excelent şi bine documentat argument pentru descifrarea modului de viaţă al ţiganilor. Pe care, nu doar din corectitudine politică, îi numim etnici romi. Am scris aceste note de lectură după articolul din Die Welt într-o după amiază de vineri, acum … Continuă să citești Şatra pe-nţelesul europenilor

Gabriel Oprea, intangibilul președinte din umbră al Republicii Interimare România

Sidonia preia o poveste despre personajul Gabi Oprea, cel pe care nimeni nu are voie sau curaj sau interes să-l scrie / vorbească de rău în presa mainstream. De ce, asta?Stăteam, acum câțiva ani buni, la o discuție de cantină cu câțiva colegi de la DW (Română) și ne întrebam ce, anume, a determinat cea mai promițătoare tânără speranță a politicii românești de la începutul mileniului să se lase racolată în partidul acela de buzunar, fără nici un fel de identitate ideologică, fără suport public, fără o perspectivă. Chiar așa: ce căuta Cristian Diaconescu printre toți securiștii ăia mohorâți cu alură … Continuă să citești Gabriel Oprea, intangibilul președinte din umbră al Republicii Interimare România

Știrea de acum doi ani

Nici o zi fără o amintire: #băeștinebun-ul zilei, acum doi ani: în Germania, câinilor le este permis să latre maxim 17 minute pe zi.Controlează Hausmeister-ul. Meșterul casei, în halat bleu-marin apretat, cu multe buzunare, cucreion chimic, pix și caiet de notițe, cu o limbă germană rurală, adusă cu pluta pe Rin în sus, nazală și cântată, alungind ultima silabă până la do de sus.Și sigur controlează bătrâna de la apartamentul de alături; care, când nu e plecată în concediu, se plictisește așa de tare încât verifică, cu ceasul în mână, timpii lătrați de câine, la fel cum își bagă și nasul … Continuă să citești Știrea de acum doi ani

Corespondență dintr-un război atât de îndepărtat și, totuși, atât de aproape

M-am uitat accidental în calendar și am descoperit că tocmai se împlinesc 20 de ani de când transmiteam (corespondent de război al ziarului ZIUA, recuperat de pe plajă de la Costinești) din Croația, din spatele liniilor operațiunii Oluja – pentru că în dreptul liniilor nu te lăsau generalii, ca să nu observi cât de blătuită este istoria. Bine, nici nu mai contează că am plecat la război gata rănit: undeva după Ploiești a venit nașul să-și facă treaba și, cum stăteam eu întins pe patul de jos din vagonul cușetă cu destinația Buapesta (pe atunci era evident exclus să ajungi … Continuă să citești Corespondență dintr-un război atât de îndepărtat și, totuși, atât de aproape

Unul dintre ei, noi dintre șapte

Acum patru ani, norvegienii dădeau, în cazul Breivik, o sentință pe care multă lume nu a înțeles-o, ba, unii au și condamnat-o ca fiind excesiv de blândă față de un personaj care a ucis aproape 70 de copii. Explicația poate fi sintetizată într-un citat dintr-o scriitoare norvegiană, fostă ministră a Justiției: „Noi, norvegienii, trebuie să aflăm ce nu a funcţionat între Anders Breivik şi ţara sa. Breivik este suma vieţii pe care a trăit-o printre noi, a experienţelor pe care le-a avut cu noi” Atunci am interpretat paragraful preluat din revista FOCUS ca pe un fapt divers, ca pe un … Continuă să citești Unul dintre ei, noi dintre șapte

Karpe Diem!

Numele lui Guido Karp nu spune multe în afara lumii publicului consumator de fotografie. Cu toate acestea, zeci bune de milioane de oameni au în casă imagini semnate de fotograful german Guido Karp. De exemplu, coperta albumului Black Ice al ACDC.De peste două decenii, Karp este cel mai important fotograf european de vedete. Fotograf, nu paparazzi. Cum s-a schimbat arta fotografică, prin explozia tehnologiei?Fotografia a cam ajuns o tehnică de lepădat, de când s-a încetăţenit fotografiatul rapid şi brutal. Lumea se simte acoperită: ceea ce s-a ratat se poate şterge. Pe vremuri, filmul era scump şi, ca atare, fotografiam mult … Continuă să citești Karpe Diem!

"Preferam sa fim impuscati"

Au fost cu miile. Pe unii i-a înghiţit Dunărea, pe alţii i-au împuşcat grănicerii. Din ambele părţi au tras în ei. De bine ce era în România nostalgicilor după Ceauşescu şi-au riscat viaţa. Sau au plătit cu viaţa.Un ultim episod din serialul publicat cu fix zece ani în urmă în Jurnalul Naţional. La Varciorova, in amonte de hidrocentrala de la Portile de Fier, la marginea vechiului cimitir al satului exista ascunse printre buruieni urmele unor morminte sapate in graba. Nu exista nici o cruce. Localnicii isi amintesc insa ca acolo, au fost ingropati cei impuscati pe malul romanesc al Dunarii, … Continuă să citești "Preferam sa fim impuscati"

Biatlonul evadarii

Fuga de comunism. A treia din cele patru povești despre evadarea dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci! Amintirea trecerii disperate a Dunării spre malul iugoslav i-a marcat pe mulți dintre cei care nu au mai acceptat să rămână în țara în care, așa cum spun unii astăzi, „nu a murit nimeni de foame pe vremea lui Ceaușescu”. Alții au regăsit între timp puterea să se bucure de ceea ce a rămas în urmă și chiar să facă haz de necazurile … Continuă să citești Biatlonul evadarii

Mica Romanie din inchisoarea Maribor

Fuga de comunism. Un serial publicat acum fix zece ani în Jurnalul Național, din inițiativa Marinei Constantinoiu. Patru povești despre evadare dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci!Azi, episodul 2. Gogu, ești pe fază? „Despre miile care s-au intors cu coada intre picioare nu scrieti.” Sunt cuvintele unei cititoare a editiei online a Jurnalului National, care s-a recomandat fosta angajata a Serviciului Pasapoarte. Fosta si, in mentalitate, ramasa „tovarasa” a scris acel comentariu in chiar ziua de dinaintea publicarii unei povesti … Continuă să citești Mica Romanie din inchisoarea Maribor

"În cap să le trageți, că-s trădători de țară!"

Facem așa: luăm cele patru povești scrise acum fix zece ani și le repunem în circulație. Pentru că, pe vremea aceea, like și share nu aveau dimenisunea de astăzi și pentru că e bine ca unii să știe ce au ratat când nu au deschis ochii așa cum trebuie și-au ajuns azi să-l regrete pe Ceaușescu. Pe malul romanesc al Dunarii si la nord de Bazias, pe frontiera verde, se plimbau uniformele verzi. Calvarul incepea, de fapt, de cum te apropiai de granita. La 15-20 de kilometri nu calca picior de strain. Te luau la puricat, baietii. De ce ai … Continuă să citești "În cap să le trageți, că-s trădători de țară!"

Cum am intrat eu în Uniunea Europeană: 2007 la 2507

O pacla murdar-laptoasa imbraca ziua in amiaza mare orizontul de jur-imprejurul Carpatilor. Romania a uitat, cu siguranta, albastrul. Ceea ce vedem zi de zi prin geamul biroului nu seamana cu cerul decat prin contributia imaginatiei. Cantonul de la Baba Mare. Toata lumea il stie de „cabana lui nea Catalin”. Sau „aia invelita in tabla”. Drumul spre Omu trece prin fata lui. Si cei care se incumeta sa urce la crucea de pe Caraiman trec pe aici. Si nu trec oricum. Usa cantonului e mult prea deschisa pentru gerul de afara. Nu se inchide pana nu se lasa noaptea. Vine unul, … Continuă să citești Cum am intrat eu în Uniunea Europeană: 2007 la 2507

America mea

Intr-o zi, un soldat american stationat in arhipelagul nipon a violat o japoneza. Mici de stat, multi la numar, mari la disciplina si sepukulturisti de felul lor, supusii devotati ai imparatului au iesit in strada si au convins Guvernul de la Tokyo sa ceara Statelor Unite o pedeapsa exemplara pentru americanul in calduri. Intr-o alta zi, un japonez a fost rapus de un maidanez la Bucuresti, Romania. Intr-o zi dintre cele doua, un soldat american stationat in Romania a ucis cu masina lui blindata 4×4 un roman. In strada au iesit cativa prieteni ai victimei. Vreo 22 de milioane de … Continuă să citești America mea