Festivalul national al linsarii, editia de primavara

Ma tem de mine si nu ma stiu scoate la liman.

Asta una.

Insa, in clipa asta, ma tem de rutina, de resemnare, de faptul divers pentru prime time, de prime time-ul in sine, de agenda setting, de toate mahalagismele actualitatii de zi cu zi, de memoria scurta, de las’o, ba, ca merge’asa de avem conducatorii pe care ni’i meritam, de fatalismele nationale ale lui asa ne’a fost scrisa istoria…

Raluca Stroescu va trece din paginile de eveniment in cele de „alte stiri”, lasand loc impacarii lui Roncea cu Nasu’, consfatuirilor de casta de la Cotroceni (suspendat sau intermiar, same shit) sau mitingurilor pro & contra, apoi va ajunge la necroloage iar noi, care, nu’i asa, oricum nu am cunoscut’o, vom uita ca atatea de ce-uri poarta un singur raspuns.

Ne’am dat cu totii cu presupusul. Asa cum ne’am distrat copios cand Becali s’a dus in  Ferentari si le’a platit curentul unora care l’au intampinat ca pe Mesia. Si atunci ca si acum am facut balci dintr’o situatie tragica. De ce nu paradigmam, dracului? De ce ne oprim la mascarada circarilor si nu trecem sa inteleg ceva din drama scenaristului? De ce nu invatam nimic dintr-un moment care ne zdruncina? De ce nu le cerem vinovatilor sa plateasca? De ce nu ii alungam cu pietre? N’om fi noi fara de prihana dar nici sa intoarcem celalalt obraz la infinit nu ne’am cumparat abonament!

De ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu zdruncinam fundamentele mucegaite ale sistemului?

Toate oportunitatile ratate din cauza post/cripto/comunistilor care ne’au guvernat dupa 90, cine, oare, ni le rascumpara? Un sfert din viata fiecaruia dintre noi, macelarita de clica iliescului & succesorii…

O tara intreaga a stat, azi, la o sueta, cu ziarele in mana. Si devenim din nou partasi la moartea ei. La moartea noastra!

Poate nu realizati but we’re in this together!