I grew up close to the center of Srebrenica. We had a beautiful house and on the second floor there was a large empty room which me and my two older brothers and other children from the village would use to play. We were quite wealthy. My father would often give other families a loan whenever they were short on cash.”
Când am citit povestea acestui băiat m-am gândit la copilăria mea. La prietenii mei, la părinții mei, la pacea noastră.
Și a venit 11 iulie 1995. Peste tot în lume. Dar, undeva, anume, s-a revărsat toată răutatea speciei umane. A ieșit tot ce era mai teribil din om, toată grozăvia acestei mizerabile creaturi.
Cruzime și lașitate. Demența unor caractere degradate, conștiente și disperate că au pierdut războiul. Cârdășia cinică a beligeranților. Punct culminant al unor ordinare manipulări succesive. Oribilul colaps al umanității în vria spiralei violenței.
O lecție pe care nimeni nu o va învăța niciodată: linșați-i de mici de vii pe cei puțini care vă îndeamnă să vă linșați între voi cei mulți.
Srebrenica te copleșește cu trecutul continuu prezent pentru tot viitorul.
Imensul cimitir, care va mai crește, te doboară, îți cutremură sufletul și te macină mult timp după ce ai ieșit de acolo. Pleci viu dar ucis. Îți rămân ca o rană pe suflet mărturiile din hala în care au sperat că se vor salva cei ce aveau să fie masacrați. Imaginile cu nimicurile din buzunare care au permis identificarea fiecăruia din cele 8000 și multe încă alte victime, minuțios și cutremurător căutate de indicii. Portretele unora dintre cei care au comandat răul, absența oricărei referiri la motivele pentru care apărătorii au defectat chiar înainte de masacru, lipsa unei explicații plauzibile din partea olandezilor care trebuiau să țină taberele la distanță, capitolele lipsă din cronologie înfruntării.
My mother tried to convince my father to dress up like a woman so they wouldn’t capture him. He refused to do that. He was hoping that the soldiers would show him some compassion as he was carrying me. But they told him to go and stand with the other men, and to give me to anyone else or they would kill me. ”
There was a constant danger of being captured and shot. I remember drinking contaminated water. I felt sleepy, and I started to hallucinate. When I woke up, there were four people looking at me. They asked: ‘How did you survive that?’ I didn’t understand the question. Then one of them told me to walk a few meters farther. There I saw about 70 dead bodies. While I slept, there had been a big massacre.”
For years we had no idea if my father was still alive. In 2006 we got a phone call that they found him in a mass grave.”
Sursa: War Childhood
Au trecut 25 de ani și istoria părea că se va termina, odată cu acele câteva imagini care au rulat pe toate posturile de televiziune – mic dejun global cu crime de război în Europa sfârșitului de secol 20. Acel soldat care, intervievat de agențiil străine, a spus că speră că, acum, după această faptă, lumea îi va trata pe ai săi cu mai mult resprect. RESPECT!
Ar fi putut rămâne cea din urmă rușine a civilizației. Dar istoria nu s-a terminat.
Am un fildžan luat suvenit de la Sarajevo, din Bascarsija. Dar am să cumpăr undeva, în București, un pahar de cafea și am să îl las pe o bordură. Dacă îl bea cineva, bine, dacă se va răsturna și scurge în pustii, la fel. Să fie de sufletele acelea nevinovate care au plătit pentru un război care deja fusese pierdut de toată lumea. Să fie pentru Sead Nukic în urma căruia a rămas Begajeta, atunci când a fost împușcat de la spate împreună cu socrul Asim și nepoți Mujo și Esnef. Sau pentru Jakub Abdurahmanović, fratele lui Meho și nepoții Edin, Jasmin, Ferid și Asim, pe care îi plânge Šehida. Pentru frații Hamdija, Medo și Ismet Smajlović, pentru Ismet și cumnatul Esad, pentru Nazif, Hasan și Rušid, fiu, tată și bunic. Pentru liniștea Ajšei Bektić, una din mamele de la Srebrenica, care nu mai vrea răzbunare ci doar să-și vadă toți dispăruții înmormântați în același loc.
They found just a few of his bones, but my mother and I decided to bury him sowe will know where his grave is, where to go to say a prayer, to find some peace”
Scenes from Hell
Pentru toți cei care nu mai sunt. Pentru că nu mai sunt. ŠTO TE NEMA, #stotenema.
DOSAR CU SINE 