UNU MAI

1 Mai de pandemie

Bună dimineața, onoare muncii, la mulți ani celor care poartă numele de Întâi Mai!

Mă simt ca atunci. Sunt la muncă. Bine, muncesc acasă, în bucătărie, dar sărbătoresc ziua muncii prin muncă. Nu am apă caldă. Mulțumesc. Apoi, la un moment dat, a explodat cu flamă o priză. Până am izolat-o de / exclus-o din restul rețelei, o vreme n-am avut curent. N-am avut apă, n-am avut curent.

Un pahar spart nici măcar nu face parte din filmul ăsta, dar e cumva ca-ntr-un muzeu: când pe un fir de poveste ceva se întâmplă, deschizi o ușă laterală și bagi vizitatorul acolo. Da, s-a spart un pahar, între timp.

Am închis paranteza, revenim la filmul principal.

Sărbătoresc ziua muncii prin muncă. Tovarăși! Nu am apă caldă, n-am avut curent. Dacă ies pe stradă, organul mă întreabă unde mă duc. Dacă aș vrea să plec din țară, granițele-s închise. Mă simt ca-n 1984, anul – dar, dacă vreți (și știu că vreți, că vă plac conspirațiile, deși nu e nici una), și cartea. Mă simt ca-n 1984, doar un pic mai știrb, mai cărunt, mai gras și mai obosit.

Biroul meu s-a mutat în bucătăria de acasă. Stau la etajul 9. Am opt bucătării sub mine care își dau aere și alte miroasne. Dimineață devreme, undeva, cineva prăjea ceapă. Apoi a fost zvârlită cocă într-o baie de ulei, nu-i suspectez de langoși dar au fiert în grăsime niște gogoși. Mai târziu de la cineva a venit miros de rântaș. A urmat dampf de ciorbă iar târziu, spre seară, se amestecau schnitzelul cu cafeaua.

La naiba, e 1 mai iar eu am văzut mici doar la televizor. Și am vorbit despre ei în bucătăria virtuală a radioului. Nici măcar nu aveau miros. Nici măcar nu-mi put țoalele a fum de grătar și gura a usturoi.

Trăiască micu’, cremvurștu’, muștaru’, chifla, berea la sticlă verde, să se vadă dacă e curată și n-are gongi în ea, parcarea de la stadionul Minerul / 23 August, Grădina de Tir, ansamblul Hora de la Oravița și taraful IMB, cu neuitații Zgripțu, Bolobrece și Pițigane, acești Luiși Armstrongi ai grassrootului din Valea Carașului!

Cine are, să comenteze cu povestiri, amintiri, poze!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.